Soprană
Conf. Univ. Dr.
Conf. Univ. Dr.
|
Vineri (10.10.2025)
1. Conf. Univ. Dr. Felicia FILIP (Președinte Juriu) 2. Prof. Univ. Dr. Cristian MIHĂILESCU 3. Ozana BARABANCEA 4. Cristi MINCULESCU 5. Adina DELIU |
Sâmbătă (11.10.2025)
1. Conf. Univ. Dr. Felicia FILIP (Președinte Juriu) 2. Prof. Univ. Dr. Cristian MIHĂILESCU 3. Ozana BARABANCEA 4. Cristi MINCULESCU 5. Adina DELIU + DANSURI: Alexandra Săcărea și Iuliana Chira. |
Duminică (12.10.2025)
1. Conf. Univ. Dr. Felicia FILIP (Președinte Juriu) 2. Prof. Univ. Dr. Cristian MIHĂILESCU 3. Veta BIRIȘ 4. Ionela BRAN + DANSURI: Ciprian Cristolovean și Florin Naciu. |
|
Felicia Filip (Președinte Juriu) - Soprană de talie internațională, supranumită și DIVA CELESTE sau REGINĂ A TRAVIATEI. Unica solistă care a obținut toate premiile MOZART. A clădit de-a lungul anilor o carieră impresionantă în țară și peste hotare, cântând cu un remarcabil succes pe scene prestigioase din întreaga lume. A colaborat cu titani ai muzicii precum Monserat Caballe sau Roberto Alagna, iar pe de alta parte este prima soprană din țara noastră care și-a asociat vocea cu o trupă rock – legendara IRIS. A fost decorată în 2004 cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor de către Președintele României, și de asemenea deține Titlul Onorific de “Persoană emerită”, decernat de către Președintele Republicii Moldova. În prezent este Director General al Operei Comice pentru Copii din București, dar și Conferențiar Universitar Doctor la Facultatea de Științe și Arte din Târgoviște – Universitatea Valahia. Felicia Filip a fost aleasă și preşedinte al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR). Felicia Filip este Președinte de Onoare al Festivalului Ecoul Pietrei Craiului și Cetățean de onoare al orașului Zărnești.
|
|
Maestrul Cristian Mihăilescu - Regizor de renume internațional cu o bogată activitate în domeniu. A debutat ca solist la Opera Națională din București, dar a avut și o intensă prezență managerială deținând funcția de Director al Operelor din Constanța și Brașov. A absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București, secția canto, iar apoi pe cele ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică la secția regie de operă. În calitate de solist la Opera Naţională din Bucureşti, a interpretat 47 de roluri, de la Mozart la Stravinski, inclusiv Verdi, Puccini, Offenbach şi Johann Strauss. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri şi a susţinut concerte şi spectacole pe toate marile scene ale ţării, dar și turnee artistice internaționale. Este totodată profesor universitar doctor și a susținut cursuri de MasterClass pe 4 continente. Printre numeroasele recunoașteri și decorații, amintim Ordinul „Meritul Cultural”, în rang de Cavaler acordat de Președintele României. Cristian Mihăilescu este Președinte de Onoare al Festivalului Ecoul Pietrei Craiului și Cetățean de onoare al orașului Zărnești.
|
|
Ozana Barabancea - Dirijor, Jurat și Vocal Coach al show-ului “Te cunosc de undeva”. La 4 ani, dirija corul grădiniței. La 15 ani a vândut bijuteriile moștenite de la mama sa pentru a-și plăti primele lecții de canto, luate cu profesorul Iulian Baiașu. O altă mare personalitate a muzicii românești, i-a marcat destinul, acesta a fost dirijorul corului Operei Naționale din București, maestrul Stelian Olariu. Odată cu trecerea anilor s-a transformat într-un muzician respectat. De peste 30 de ani este artist liric al Operei Naționale din București. Și-a format propria orchestră pe care o dirijează cu pasiune și măiestrie, Orchestra Lumini Sonore. Este interpretă de jazz, personalitate TV și membră a juriului în cadrul celebrei emisiuni “Te cunosc de undeva” – Antena 1. De-a lungul timpului a avut turnee în Italia, Germania, Grecia, Thailanda, Japonia, Slovenia etc. A cântat în fața împărătesei Japoniei (1999), prințului Iordaniei (2006) și prințesei Thailandei (2003), a primit premii și distincții. A făcut parte din distribuția Musicalului Chicago, precum și a filmului “Supraviețuitorul” în regia lui Sergiu Nicolaescu, dar a avut parte și de alte roluri în filme. Cea mai mare realizare din toate timpurile sunt copiii ei, Gloria și Andrew, pe care i-a inspirat, iar astăzi sunt și ei muzicieni de excepție.
|